de jurnalistică

Când vine vorba de jurnalism, in ţărişoara noastră deja trecută (nu fără urmări) de comunism, incă se mai simte un iz de idei preconcepute, amestecate cu setea de “senzaţional”, “exclusiv”, toate in numele libertăţii presei recent dobândite (de cam 20 de ani) şi recapitulând fraza de mai sus, intâlnim o definiţie corectă a BÂRFEI la cote naţionale bineinţeles.
Şi in jurnalism, ca in oricare alt domeniu, găsim oameni care se ocupă sau mai bine zis, il ocupă. Avem specialişti, megaspecialişti, psihologi de ocazie, dătători de păreri, de puncte de vedere, punători de puncte pe i sau de suspensie. Toată lumea are ceva de spus.
Nu contează ca e vorba de televiziune, presa, radio; peste tot se bârfeşte, se aruncă vorbe grele, se judecă, se trag concluzii şi se cataloghează. Nu contează pe cine, că e scriitor, actor, cântăreţ, model sau "omul simplu" care pentru cei "sus puşi", e omul prost ce nu inţelege, care are nevoie de explicaţii constante după cum spune şi Alexandru Tocilescu in "Scrisoare către ţara mea" : "Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun “omul simplu, de pe stradă”, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile.." Da. Din orice unghi priveşti, lucrurile stau aşa cum numai unii dintre ei vor.
Cum ne-am putea mândri de ţara asta dacă am ajuns să aruncăm cu gunoi unii in alţii, să judecăm oamenii după cum arată, după cum se imbracă, după câte operaţii au şi aşa mai departe. Dacă am ajuns să ne desconsiderăm artiştii, am ajuns să ironizăm slăbiciunile celor din jur, să râdem pe seama celor slabi in loc sa le intindem mana. Am ajuns să credem şi să citim o presă care nu are ca scop publicarea valorilor preferând să "calce cadavre" pentru a obţine un amănunt din viaţa vreunei persoane publice. Am obosit aşa cum probabil au obosit mulţi, să citesc şi să inghit minciuni din partea unora care in goana si disperarea pentru bani, uită că oamenii suferă, că şi "vedetele" sunt oameni, uită că in toate există limite, uită bunul simţ şi de multe ori uită că sunt oameni şi ei.
Am obosit şi mi-e silă să mai citesc un ziar in care nu se scriu decât povesti penibile, amănunte personale din viaţa altora, titluri jegoase şi ironice, scandaluri, prostituţie etc. Mă plictisesc reportajele despre politică, care oricum nu există la noi in ţară.
Mi-e silă de reporterii, prezentatorii, moderatorii care işi dau cu părerea cu privire la viaţa personală a altora.
Dar imi cer scuze, uit uneori că România este o ţară plină de oameni pregătiţi, de filosofi şi de intelectuali. Datul cu părerea a devenit sport naţional. E penibilă atâta supremaţie şi totodată atâta lipsă de umanitate!
Şi mă intreb, in condiţiile acestea de la cine să pretindem respect?

Catalina Balan