vineri
şase august.
Cred ca poza asta e unica amintire pe care o am din locul in care probabil m-am indragostit pentru prima data intr-o forma matura, posibila. Am inteles atunci ca dragostea are nuante, culori, cantece, varsta.
Mi-a vorbit atunci despre o melodie care mi-e tare draga astazi..o atasez postarii sa o ascultati. De atunci au trecut ani, peste mine, peste el..dar inca mi-s drage amintirile astea.
Ca sa fie minunata, dragostea nu trebuie sa fie pentru totdeauna.
"Cineva ar trebui sa treaca dorul pe lista unor boli. Ar trebui sa se interzica o lista de activitati pe motiv de dor sincer, curat" Dani Otil
de jurnalistică
Când vine vorba de jurnalism, in ţărişoara noastră deja trecută (nu fără urmări) de comunism, incă se mai simte un iz de idei preconcepute, amestecate cu setea de “senzaţional”, “exclusiv”, toate in numele libertăţii presei recent dobândite (de cam 20 de ani) şi recapitulând fraza de mai sus, intâlnim o definiţie corectă a BÂRFEI la cote naţionale bineinţeles.
Şi in jurnalism, ca in oricare alt domeniu, găsim oameni care se ocupă sau mai bine zis, il ocupă. Avem specialişti, megaspecialişti, psihologi de ocazie, dătători de păreri, de puncte de vedere, punători de puncte pe i sau de suspensie. Toată lumea are ceva de spus.
Nu contează ca e vorba de televiziune, presa, radio; peste tot se bârfeşte, se aruncă vorbe grele, se judecă, se trag concluzii şi se cataloghează. Nu contează pe cine, că e scriitor, actor, cântăreţ, model sau "omul simplu" care pentru cei "sus puşi", e omul prost ce nu inţelege, care are nevoie de explicaţii constante după cum spune şi Alexandru Tocilescu in "Scrisoare către ţara mea" : "Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun “omul simplu, de pe stradă”, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile.." Da. Din orice unghi priveşti, lucrurile stau aşa cum numai unii dintre ei vor.
Cum ne-am putea mândri de ţara asta dacă am ajuns să aruncăm cu gunoi unii in alţii, să judecăm oamenii după cum arată, după cum se imbracă, după câte operaţii au şi aşa mai departe. Dacă am ajuns să ne desconsiderăm artiştii, am ajuns să ironizăm slăbiciunile celor din jur, să râdem pe seama celor slabi in loc sa le intindem mana. Am ajuns să credem şi să citim o presă care nu are ca scop publicarea valorilor preferând să "calce cadavre" pentru a obţine un amănunt din viaţa vreunei persoane publice. Am obosit aşa cum probabil au obosit mulţi, să citesc şi să inghit minciuni din partea unora care in goana si disperarea pentru bani, uită că oamenii suferă, că şi "vedetele" sunt oameni, uită că in toate există limite, uită bunul simţ şi de multe ori uită că sunt oameni şi ei.
Am obosit şi mi-e silă să mai citesc un ziar in care nu se scriu decât povesti penibile, amănunte personale din viaţa altora, titluri jegoase şi ironice, scandaluri, prostituţie etc. Mă plictisesc reportajele despre politică, care oricum nu există la noi in ţară.
Mi-e silă de reporterii, prezentatorii, moderatorii care işi dau cu părerea cu privire la viaţa personală a altora.
Dar imi cer scuze, uit uneori că România este o ţară plină de oameni pregătiţi, de filosofi şi de intelectuali. Datul cu părerea a devenit sport naţional. E penibilă atâta supremaţie şi totodată atâta lipsă de umanitate!
Şi mă intreb, in condiţiile acestea de la cine să pretindem respect?
Catalina Balan
Şi in jurnalism, ca in oricare alt domeniu, găsim oameni care se ocupă sau mai bine zis, il ocupă. Avem specialişti, megaspecialişti, psihologi de ocazie, dătători de păreri, de puncte de vedere, punători de puncte pe i sau de suspensie. Toată lumea are ceva de spus.
Nu contează ca e vorba de televiziune, presa, radio; peste tot se bârfeşte, se aruncă vorbe grele, se judecă, se trag concluzii şi se cataloghează. Nu contează pe cine, că e scriitor, actor, cântăreţ, model sau "omul simplu" care pentru cei "sus puşi", e omul prost ce nu inţelege, care are nevoie de explicaţii constante după cum spune şi Alexandru Tocilescu in "Scrisoare către ţara mea" : "Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun “omul simplu, de pe stradă”, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile.." Da. Din orice unghi priveşti, lucrurile stau aşa cum numai unii dintre ei vor.
Cum ne-am putea mândri de ţara asta dacă am ajuns să aruncăm cu gunoi unii in alţii, să judecăm oamenii după cum arată, după cum se imbracă, după câte operaţii au şi aşa mai departe. Dacă am ajuns să ne desconsiderăm artiştii, am ajuns să ironizăm slăbiciunile celor din jur, să râdem pe seama celor slabi in loc sa le intindem mana. Am ajuns să credem şi să citim o presă care nu are ca scop publicarea valorilor preferând să "calce cadavre" pentru a obţine un amănunt din viaţa vreunei persoane publice. Am obosit aşa cum probabil au obosit mulţi, să citesc şi să inghit minciuni din partea unora care in goana si disperarea pentru bani, uită că oamenii suferă, că şi "vedetele" sunt oameni, uită că in toate există limite, uită bunul simţ şi de multe ori uită că sunt oameni şi ei.
Am obosit şi mi-e silă să mai citesc un ziar in care nu se scriu decât povesti penibile, amănunte personale din viaţa altora, titluri jegoase şi ironice, scandaluri, prostituţie etc. Mă plictisesc reportajele despre politică, care oricum nu există la noi in ţară.
Mi-e silă de reporterii, prezentatorii, moderatorii care işi dau cu părerea cu privire la viaţa personală a altora.
Dar imi cer scuze, uit uneori că România este o ţară plină de oameni pregătiţi, de filosofi şi de intelectuali. Datul cu părerea a devenit sport naţional. E penibilă atâta supremaţie şi totodată atâta lipsă de umanitate!
Şi mă intreb, in condiţiile acestea de la cine să pretindem respect?
Catalina Balan
Susie Suh
Looking at the sea again
tides that rise and fall and then rise again
my love floats like a feather in the wind
catch me if you can
catch me
I don't even know what just i'd do if you found your way back through
clear all the cob webs that we weaved
making room for you and me
There's a road to my heart
follow signs through the ride
when you see all the lights glowing bright,
you know you found me
looking at the city escape
tiny little bubbles sparkling in the night
i don't think its ever too late
to cut the ties that bond us to our lies.
I don't even know what just i'd say if you found your way back
clear all the cob webs that we made
wishing for you to stay
There's a road to my heart
following signs through the ride
when you see all the lights glowing bright,
you know you found me
Looking at the sea again
tides that rise and fall and then rise again
my love floats like a feather in the wind
catch me if you can
catch me..
Îndrăgostit(a) de Bucureşti
Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanşă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.
De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodata drag.
Pe piatra lui am tot bătut cadenşa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în cautarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.
La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.
Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.
L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.
Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să ciştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.
Adrian Paunescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)