Inainte mergeam pe strazi fara sa vad cladirile, fara sa le analizez povestea..inainte ascultam un zgomot sau ma rog, zgomote. Mi-am dat seama ca astazi cladirile imi spun povesti, ca zgomotul din jurul meu s-a transformat, nu stiu cand, in muzica. De o vreme ascult doar melodii profunde, le analizez versurile cautand sa ma identific. Ma caut pe mine insami in melodii, in strazi, in oameni. Asta inseamna ca intr-o zi m-am pierdut.
V-ati dorit vreodata sa nu fi fost nicicand fericiti? Eu imi doresc asta acum.
De curand electrocardiograma mea arata o linie verticala, fara intreruperi. Daca mereu ar fi fost asa astazi nu-mi era dor de valuri, de varfurile muntilor pe care am urcat, de adancurile oceanelor in care am coborat.
M-am suparat pe mine. Sunt dezamagita ca am uitat sa apreciez autostrada, cararile line, am uitat sa fiu singura, sa traiesc cu mine.
Nu stiu cum m-am pacalit asa, ca un copil care merge in vizita la Disney si crede pentru un moment ca ar putea sa traiasca acolo.
Mi-a ramas in suflet gustul acadelelor colorate.
C.B
